Cresterea si inmultirea paunului albastru 

Acest lucru implica abordarea mai multor aspecte si anume: adapostul si spatiul de viata, hrana si apa, igiena, profilaxia si prevenirea bolilor.

a. Adapostul si spatiul de viata Sub acest aspect se deosebesc doua situatii.
Prima este cea in care paunii sunt crescuti in spatii largi 

(parcuri, domenii, diferite zone verzi) fara padocuri sau adaposturi nocturne, in asa-zisul regim de semilibertate, caz in care, similar paunilor salbatici din India, isi vor alege locuri de dormit stabile mai mult sau mai putin dispersate in functie de structura grupului respectiv si vor fi fideli anumitor zone in care isi vor desfasura activitatea zilnica si sezoniera. 
In functie de regimul termic anual (in primul rand in functie de asprimea iernii) acestia pot fi lasati permanent in acest mediu sau in timpul sezonului rece pot fi inchisi in voliere cu padocuri pentru innoptare, pentru asigurarea unei protectii suplimentare impotriva vitregiilor iernii. Sunt regiuni cu ierni calde si scurte care nu implica acest lucru. 
Marile avantaje ale acestui caz (de semilibertate) sunt: pasarile au largime (fapt apreciat de toate galiformele), se pot dezvolta si manifesta in voie, penajul acestor pasari va fi impecabil, si au la dispozitie numeroase surse suplimentare de hrana inaccesibile in cazul traiului in voliere.

 
Dezavantajele sunt constituite de faptul ca pasarile vor fi supuse tuturor capriciilor vremii din regiunea respectiva (ploi reci, brume, ingheturi, ninsori, grindina), in cazul existentei mai multor varietati de culoare nu se poate urmari descendenta, in situatia cuibaririi naturale femelele sunt foarte expuse eventualilor pradatori (vulpi, caini hoinari) iar pierderile in randul puilor sunt destul de mari tocmai datorita capriciilor vremii, si de asemenea, fara obisnuirea acestor pasari sa intre intr-o voliera pentru a putea fi prinse, nu se pot realiza vaccinarile sau tratamentele corespunzatoare. 
A doua situatie este cea a cresterii paunilor in voliere speciale, de regula grupati pe haremuri (familii). In acest caz este recomandabila construirea unui padoc spatios (cotet) in care pasarile sa se poata refugia ori de cate ori conditiile meteorologice devin nefavorabile. Acest padoc poate fi inchis, avand in acest sens o poarta sau o usita de acces, ce poate fi inchisa mai ales in noptile de iarna; sau semideschis, avand un perete liber recomandabil opus fata de directia dominanta a vantului. 

      

O dimensiune standard a padocului nu poate fi data, dar trebuie avute in vedere dimensiunea trenei masculilor (asta inseamna o inaltime minima a suportului pe care doarme de 1,4-1,5 m) si numarul de exemplare ce au acces in acest spatiu. Padocul poate fi realizat din zidarie tencuita, din scandura faltuita (pentru reducerea curentilor de aer din interior) sau din placi celulare din polipropilena, iar in cazul peretilor opaci se recomanda si construirea unui luminator (fereastra). 
Pe timp de iarna nu trebuie asigurata incalzirea acestui spatiu, in experienta mea de pana acum nu am avut cazuri de degeraturi sau alte probleme de acest fel pe timpul iernii. Iarna, nu temperatura scazuta e periculoasa ci curentii de aer rece, ninsorile, promoroaca sau perioadele cu ploi reci. Pardoseala padocului se recomanda a fi construita dintr-un material care sa tina cald (in limbaj popular) cum ar fi lemnul (scandura, diferite placi). In orice caz, mai ales atunci cand se foloseste betonul, recomand asternerea peste pardoseala a unui strat de talas, rumegus grosier sau nisip, si schimbarea acestuia periodica pentru asigurarea unei igiene corespunzatoare. 
In nici un caz nu recomand tinerea paunilor din aceasta specie pe timpul iernii in spatii incalzite, deoarece nu e cazul (exceptand seriile tarzii de pui din anul respectiv). Daca pasarile au unde sa se retraga pe timpul noptii sau in timpul vremii nefavorabile (viscol, geruri puternice) in padocuri sau adaposturi neincalzite dar lipsite de curentii reci atunci totul e in regula. Am vazut adesea pauni tinuti in grajduri, caz in care de cele mai multe ori se imbolnavesc de diferite afectiuni respiratorii, tocmai datorita aerului inchis, a vaporilor de amoniac si a marii incarcaturi microbiene a acestui mediu. 
Voliera se recomanda a fi cat mai spatioasa, atat ca largime cat si ca inaltime, totul depinde de spatiul disponibil si de investitia sub raport financiar pe care o poate realiza crescatorul. Suprafata minima in cazul unei voliere pentru o familie (un mascul si 3-4 femele) ar putea pleca de la 15-20 mp, cu o forma apropiata de cea a unui patrat sau a unui dreptunghi dar nu foarte alungit, si o inaltime de minim 2 m, pentru a permite paunului sa roteasca nestingherit. In cazul volierelor dezvoltate pe verticala, se recomanda montarea de suporturi (rigle, barne) la inaltimi cat mai mari, paunul fiind o pasare careia ii place sa observe terenul de sus. 
Un lucru neglijat de unii crescatori este natura suportului pe care se odihneste sau doarme paunul. Cel mai bun material in acest sens este lemnul, care este "calduros". Am vazut situatii in care paunii dormeau pe tevi de fier sau alte materiale "reci", fapt foarte daunator mai ales in sezonul rece. Aceste pasari capata mai devreme sau mai tarziu diferite afectiuni ale picioarelor, uneori grave, ce pot duce la schiopatare permanenta sau chiar pierderea unor degete. 
Volierele pot fi neacoperite sau acoperite impotriva ploii, cu materiale usoare, transparente si rezistente, solutia optima fiind o acoperire partiala in acest sens. 
Construirea volierei trebuie astfel realizata incat sa nu permita accesul sobolanilor, dihorilor sau a altor daunatori, cu un minim de fundatie, cu plasa avand ochiuri corespunzatoare ca marime, etc. Pardoseala volierei poate fi din pamant batatorit sau beton, acoperite cu un strat corespunzator de pietris (sort), nisip grosier sau chiar balastru, pentru asigurarea unei drenari corespunzatoare. 
b. Hrana - Sub raportul hranei, la modul general pentru pasarile mature trebuie avute in vedere: semintele, masa verde, fructele, radacinoasele (vegetalele), hrana de origine animala, suplimentele alimentare. 
Semintele pot fi date ca atare sau macinate sub forma de crupe sau urluiala. Din prima categorie pot fi amintite boabele de porumb, floarea soarelui, ovaz, orz, canepa, semintele de bostan sau de dovleac, mei. Atunci cand se realizeaza diferite tipuri de furaje macinate, pot fi folosite toate cele de mai sus, alaturi de mazare si soia. Proportia intre diferite seminte difera de la crescator la crescator, dar orientativ pot fi recomandate proportiile: 40-50% boabe porumb, 25-35% floarea soarelui, 10-15% soia sau mazare, 20-30% ovaz sau orz, 2-5% canepa, etc. 
Masa verde poate fi constituita din: papadie, lucerna, trifoi rosu, trifoi alb tarator, rocoina (Stellaria media), busuioc cerbesc (Galinsoga parviflora), hrean, frunzele de sfecla, de conopida, de telina sau de patrunjel, varza, salata verde (Lactuca sativa), palamida (Cirsium arvense), susai (Sonchus arvensis), laptuca (Lactuca srriola), stevie de gradina (Rumex patientia), macrisul calului (Rumex obtusifolius), frunze de golomat (Dactylis glomerata) sau alte graminee. Iarna acest sortiment poate fi suplinit cu succes prin strohurile de fan (scuturatura de fan) sau prin lucerna sau trifoiul uscate dar tocate marunt. 
Ca fructe (si aici ma refer si la legumele care d.p.d.v. botanic sunt considerate tot fructe), foarte apreciate sunt merele, perele, pepenele rosu, patlagelele rosii, dovlecelul si bostanul (maruntite pentru a putea fi inghitite), ciresele, prunele si nu in ultimul rand boabele de struguri. Dintre radacinoase, mai ales in sezonul rece, apreciate sunt: sfecla furajera, sfecla rosie, morcovul date printr-o razatoare, precum si cartoful fiert. 
In categoria hranei de origine animala ce poate fi asigurata relativ usor in captivitate intra: oul fiert, branza de vaci, carnea fiarta si maruntita, larvele sau adultii de carabus, ramele, diverse alte insecte. Surprinzator, fapt constatat atat personal cat si de catre alti crescatori, cand au ocazia paunii consuma gandaci de Colorado, insecta ce nu cred sa aiba vre-un dusman in randul aripatelor de pe la noi. 
In categoria suplimentelor alimentare intra: vitaminele (solubile in apa sau amestecate cu furajul), numeroasele premixuri prezente in magazinele de specialitate, coaja de ou sfaramata, carbunele de lemn, nisipul si pietrisul fin, scoicile sfaramate. De asemenea, alimente precum painea, mamaliga sau diferite alte produse de patiserie sunt consumate cu placere de catre pauni. 
In cazul hranirii puilor problema poate fi mult simplificata folosindu-se cu succes diferitele furaje pentru cresterea puilor de curca, fazan, a puilor de gaina de carne (broiler) sau chiar cel pentru cresterea prepelitelor, in magazinele de specialitate fiind prezenta o gama din ce in ce mai mare de sortimente, diferentiate pe varsta, specie, granulatie etc. Foarte important la alegerea unui furaj e si prezenta adausurilor medicamentoase (de exemplu coccidiostaticile), care scutesc crescatorul de numeroase probleme de ordin medical ce pot apare la puii de paun. Nelipsita din alimentatia puilor trebuie sa fie si masa verde sau hrana de origine animala (ou fiert, branza de vaci, carne fiarta si tocata). 
c. Apa: factor neglijat adesea de foarte multi oameni, reprezinta de fapt vectorul principal prin care intra in organismul pasarilor numerosii agenti patogeni (virusuri, bacterii, oua ale diferitilor paraziti). De aceea atentia asupra acestui element trebuie sa fie pe masura. 
Vasele pentru apa trebuie sa fie din materiale neutre (nedegradabile sub influenta apei sau a substantelor de curatare), din materiale plastice, sticla, ceramica arsa si smaltuita (portelan), aluminiu sau inox, sa poata fi usor curatate sau dezinfectate. Acestea trebuie astfel amplasate incat gainatul sau alte murdarii sa nu intre in contact cu apa. Personal recomand schimbarea apei zilnic (pe cat posibil) si realizarea unei dezinfectii la fiecare saptamana si chiar mai des in sezonul calduros. Pentru usurarea acestui proces, pentru fiecare voliera sau compartiment sa existe doua adapatori, una in functiune si una la dezinfectie. 
d. Igiena, dezinfectia, profilaxia si prevenirea bolilor: - trebuie luate impreuna. De la bun inceput trebuie spus ca o igiena exemplara a spatiilor de crestere scuteste crescatorul de numeroase probleme sanitare-veterinar. 
Curatarea volierelor si a padocului trebuie realizata ori de cate ori este nevoie, mai ales in timpul perioadelor de naparlire (sau dupa). Periodic, cel putin o data primavara si o data la inceputul toamnei, trebuie realizata o dezinfectie generala a spatiilor (cuibare, suporturi, padocuri, voliere) cu substante specifice ce se pot procura de la farmaciile veterinare, mai ales impotriva capuselor de adapost. 
O deparazitare exterioara a pasarilor se poate realiza in mai multe feluri: prin prinderea individuala a pasarilor si pulverizarea cu prafuri insecticide si acaricide pe sub aripi, pe partile laterale ale corpului, dupa gat si in regiunea tartitei, sau prin punerea in baia de nisip a unei astfel de pudre amestecate cu cenusa cernuta. In acest din urma caz paunii se vor deparazita singuri in momentul in care se vor "scalda" in nisip. Foarte importanta este si deparazitarea interna a pasarilor (de doua ori pe an), prin folosirea de substante antiparazitare solubile in apa de baut, sau pe cale bucala in functie de greutatea fiecarui individ, conform instructiunilor de dozaj. 
Bolile care apar la pauni sunt numeroase, in cei 8 ani de cand cresc aceste pasari m-am confruntat cu diferite situatii si m-am lovit in jurul meu de lipsa informatiei referitoare la bolile si tratamentele corespunzatoare la pauni. Adesea am apelat la internet, am corespondat cu medici veterinari din strainatate iar rezultatele pozitive nu au intarziat sa apara. 

Inmultirea 

Fiind o pasare poligama, familiile vor fi formate dintr-un singur mascul si mai multe femele. In situatia volierelor, matcile de reproductie vor fi formate dintr-un mascul si 2 pana la 5 femele (chiar 6), fiecare familie avand la dispozitie un spatiu corespunzator. In nici un caz, nu se recomanda tinerea a doi sau mai multi masculi in aceeasi voliera (in care se gasesc si femele) in perioada de reproducere. De regula masculii devin foarte agresivi intre ei in aceasta perioada, iar rezultatul e pe langa ranile (uneori grave) si obtinerea de foarte multe oua sterile. 

      

In situatia cresterilor paunilor in semilibertate (spatii verzi largi), in functie de marimea si complexitatea acestui spatiu verde (suprafata vegetatia ierboasa, arbori, arbusti) trebuie avut in vedere si numarul acestora dar mai ales raportul dintre numarul de masculi maturi si cel de femele, pentru evitarea eventualelor conflicte ce pot apare, cu precadere in timpul paradei nuptiale. Paunii isi vor stabili propriile teritorii si locurile de rotit, in care isi vor etala evantaiul de pene cu scopul atragerii paunitelor pentru imperechere. Familiile formate in acest regim sunt destul de stabile, pana in momentul depunerii pontei, urmat de perioada clocitului (in cazul in care femelele sunt lasate sa cloceasca in locurile alese). 

Epoca de reproducere la aceasta specie se desfasoara primavara si inceputul verii, uneori putandu-se prelungi pana la sfarsitul verii. Parada nuptiala (rotitul) se declanseaza primavara timpuriu, in functie de mersul vremii (daca se incalzeste mai repede atunci si parada nuptiala va incepe mai repede). 
Maturitatea sexuala la pauni, contrar parerii multor crescatori, este atinsa la 2 ani, atat la masculi (chiar daca nu au trena definitiva dezvoltata) cat si la femele. Personal, ori de cate ori am folosit la reproductie masculi de 2 ani, la diferite varietati de culoare, am obtinut pui iar proportia de oua fertile nu a fost diferita fata de cele obtinute cu masculi mai mari ca varsta. Din toate paunitele pe care le-am folosit la reproducere doar una singura nu s-a ouat la varsta de doi ani. Ba mai mult, unele au avut doua serii de oua in anul respectiv. Am mai auzit si parerea cum ca unele paunite s-ar fi ouat la varsta de 1 an (1,5 ani) in vara, fapt ce nu pot sa-l neg dar nici nu pot sa-l aprob. Personal cu am avut astfel de cazuri. 
In orice situatie, atat pentru paunitele cu varsta 3 ani cat si pentru cele de 2 ani, conteaza foarte mult regimul de hrana de care de bucura, fapt ce se reflecta in calitatea oualor (marimea, forma, grosimea cojii) si chiar in numarul acestora. 
Ouale sunt depuse seara, foarte rar dimineata, unul la doua zile (uneori chiar la 3 zile). Ponta poate fi formata din 4-8 oua (11), dupa unii crescatori chiar mai multe. La sfarsitul perioadei de ouat, daca ouale sunt lasate in cuibar femela cade closca, paunitele fiind foarte bune mame. Incubarea se poate realiza artificial cu ajutorul incubatoarelor sau natural cu ajutorul gainilor, curcilor sau a paunitelor. 
Perioada de incubatie teoretica este de 28 de zile, dar din practica de pana acum am observat ca de cele mai multe ori puii eclozeaza dupa 27 de zile. Puii pot fi crescuti cu ajutorul clostilor sau fara, in incaperi corespunzatoare, la sol sau chiar in baterii speciale pe varste sau marimi. Puii cresc relativ repede in primele luni, ajungand ca la 1 an sau chiar mai repede sa aiba talia adultilor, urmand sa se dezvolte complet si sa ia in greutate pana la 18-20 luni.