|
|
Mw/h din gunoi
Deseurile unui oras pot constitui o sursa
importanta de bani pentru cei care au resursele
financiare suficiente pentru o investitie intr-un
incinerator modern.
In cazul Bucurestiului, spre exemplu, arderea
gunoaielor intr-o astfel de instalatie ar putea
aduce circa 40 de MW, cam cit este necesarul de
energie pentru iluminatul public al Capitalei,
plus functionarea metroului si a transportului
urban. Potrivit declaratiilor facute pentru Rompres de
comisarul general al Garzii Nationale de Mediu,
Silvian Ionescu, Primaria Capitalei este
interesata de astfel de afaceri. „Primaria a
inceput deja negocierile pentru achizitionarea
unui incinerator foarte modern, cu plasma, care
arde deseurile la circa 6.000 de grade Celsius.
Prin acest procedeu se poate obtine atit energie
electrica, dar si biogaz“. Potrivit comisarului,
intelegerile semnate de Romania cu UE prevad
inlocuirea a 234 de gropi de gunoi din toata
tara cu altele 94 care respecta normele europene
de mediu. O solutie mai usoara este deschiderea
incineratoarelor. „Deschiderea unor asemenea
gropi ar ocupa suprafete uriase“, precizeaza
Ionescu, motiv pentru care liniile de incinerare
moderne ar fi o solutie viabila.
Solutia, la moda in UE In prezent, in UE exista astfel de incineratoare,
produse in SUA, cu o eficienta foarte ridicata.
Municipalitatile din Madrid si din Varsovia au
contractat deja aceste tehnologii de incinerare.
Si la Bordeaux exista un asemenea incinerator,
iar orasele mari din Asia folosesc deja uzual
astfel de incineratoare. „In loc sa mai dea
1.000.000 RON pe luna pentru iluminat, fara a
adauga metroul, tramvaiul si troleibuzul,
municipalitatea poate realiza economii
importante prin incinerarea deseurilor in
instalatii cu plasma. Bucurestiul are circa doua
milioane de tone de deseuri pe an. Mai mult,
posibila investitie a Capitalei, facuta in
parteneriat public-privat, poate fi recuperata
fara a antrena banul public“, spune Silvian
Ionescu. Producerea deseurilor menajere a
crescut continuu in intreaga lume, atit in
termeni absoluti, cit si pe cap de locuitor.
Cantitatea de deseuri solide municipale produse
in tarile dezvoltate a crescut, in medie, de la
318 milioane de tone in 1970 la 400 de milioane
de tone in 1990.
|
|
|