Piața la termen (contractele futures) este poate
una din cele mai complexe modalități de tranzacționare. Complexă, însă nu
dificilă. Odată înțeles mecanismul tranzacțiilor, orice participant la piață
poate obține certe avantaje față de cei care le ignoră. Contractele futures
sunt practic contracte forward negociate în ringul burselor de mărfuri.
Piața la termen este cea mai necunoscută agenților
economici din România datorită inexistenței unui precedent în țara noastră,
precum și aparentei dificultăți implicate de relativa noutate a fenomenului
și lipsa unui interes până în prezent în cunoașterea ei.
În primul rând, tranzacțiile la termen sunt instrumente
de gestiune a riscului (risk management) prin care se are ca scop:
minimalizarea riscului pentru un profit așteptat sau,
similar,
maximizarea profitului pentru un anumit nivel acceptat al riscului.
În limbajul consacrat se vorbește de așa-zisa "acoperire
a riscului" (hedging), prin care agenții economici se protejează din
timp față de eventualele schimbări nefavorabile ale prețului.
De remarcat că, în momentul încheierii respectivului
contract, nu este obligatoriu ca vânzătorul să dețină marfa, ci el își asumă
obligația ca, la data stabilită în contract, să efectueze livrarea. Astfel,
dacă fermierul nu și-a recoltat încă grâul de pe câmp, el își poate vinde
printr-un contract futures viitoarea recoltă, dacă consideră că prețul
obtenabil în acest moment poate fi mai bun decăt cel pe care-l poate obține
în momentul recoltei.
Vânzătorul (producătorul) se "acoperă"
(protejează) astfel de cazul în care, în condițiile unei producții foarte
bune Ia nivelul țării, prețul grâului ar scădea pe piață.
Cumpărătorul (procesatorul, de exemplu o întreprindere de
morărit), se teme ca, până la recoltă, să nu intervină o înrăutățire a
condițiilor climatice (de ex., o secetă prelungită) care să genereze o
recoltă foarte proastă și, prin urmare, o creștere semnificativă a
prețului la grâu.
Contractele futures cuprind în principal aceleași clauze
contractuale ca și contractele cash forward. Apar însă unele elemente
specifice, care au și generat această dezvoltare spectaculoasă a pieței
futures, astăzi o adevărată industrie, la limita între o piață comercială și
una financiară.
Dacă, după cum am văzut, contractele cash forward sunt
negociate direct între vânzător și cumpărător, contractele futures se
tranzacționează doar în cadrul burselor. Factorul care a permis acest lucru
a fost standardizarea clauzelor contractuale:
o cantitate standard
o calitate standard
aceeași dată de livrare
același loc de livrare
Astfel, în ringul bursier se tranzacționează doar
contracte cu absolut aceleași clauze contractuale.
Singura variabilă rămâne prețul, care se mișcă liber și se poate
schimba în orice moment.
Datorită uniformității clauzelor contractuale, dacă o persoană vinde un
contract, prin răscumpărarea lui de la un alt participant de pe piață, toate
obligațiile ce decurg din contractul vândut sunt "compensate" de către cel
cumpărat. Astfel, respectivul vânzător "iese de pe piață" și nu mai are nici
o obIigație de livrare/cumpărare.
