Dictionar de termeni bancari


A  B  C  D  E  F  G  H  I  L  M  N  O  P  R  S  T  V 

Acreditiv =  document prin care o bancă, la cererea clientului său deschide unui terţ un credit pentru o sumă şi o durată determinate, la o agenţie sau o bancă corespondentă.
Este un angajament al băncii, făcut la cererea clientului său, de onorare a unui document sau cerere de plată; acesta poate fi un acord de onorare a plăţii sau o declaraţie că banca este autorizată să onoreze plata. Acesta presupune că în contul clientului la banca emitentă a acreditivului, există suma necesară acoperirii creditului şi care nu va putea fi utilizată decât în acest scop.
 
Active =  totalitatea bunurilor şi creanţelor (drepturi de încasare) aparţinând subiectului economic; în cazul unei bănci activele sunt formate din totalitatea plasamentelor acesteia în credite, în titluri de stat, în obligaţiuni, pe piaţa interbancară, pe piaţa de capital, pe piaţa bursieră etc., la care se adaugă clădiri, terenuri, echipamente şi alte imobilizări (participări/ acţiuni deţinute la alte societăţi).
 
Andosare =  depunere de către purtătorul unui efect de comerţ la ordinul său, a semnăturii sale pe dosul efectului, pentru a transmite unei terţe persoane creanţa pe care o reprezintă.

Andosarea este modalitatea firească de transmitere a unui efect de comerţ la ordin (titurile la purtător pot circula prin simpla înmânare)
 
ARB =  Asociaţia Română a Băncilor
 
Arbitraj =  operaţiune combinată de cumpărare şi vânzare de valori sau bunuri care se bazează pe aprecierea diferenţelor de curs ale acestora, actuale sau viitoare.

In domeniul bancar arbitrajul constă în cumpărarea de valori pe anumite pieţe unde cursul lor este avantajos, pentru a le revinde pe alte pieţe, profitându-se astfel de diferenţa de curs. In schimbul valutar vinderea unei valute pentru cumpărarea alteia se numeşte tot arbitraj.

In domeniul financiar internaţional arbitrajul constă în substituirea unei creanţe utilizabile într-o anumită valută şi în anumite condiţii cu o altă creanţă utilizabilă într-o altă valută şi în alte condiţii.
 
ATM =  automat bancar care permite retragerea de numerar şi alte tranzacţii bancare electronice (plăţi de telefonie fixă sau mobilă şi a altor servicii de utilităţi publice, transferuri din contul de card în contul curent sau transferuri din contul de card în contul de card virtual pentru efectuarea de cumpărături pe Internet) cu ajutorul unui card bancar şi în baza unor instrucţiuni speciale (inserare PIN, selectarea operaţiunii din meniu etc.)
 
Audit =  examinarea situaţiilor şi raportărilor contabile ale unei companii; rezultatele sunt consemnate în cadrul unui raport care certifică dacă, în opinia auditorilor, raportările contabile examinate reflectă în mod real situaţia financiară a companiei; auditul intern este realizat de un departament din interiorul companiei; auditul extern este realizat de un auditor independent.
 
Aval =  act prin care o terţă persoană, distinctă de tras, de tragător şi de giranţi, garantează plata la scadenţă a unui efect de comerţ.

Un efect de comerţ are o valoare cu atât mai mare, pentru a fi mobilizat, cu cât este acoperit cu mai multe semnături care garantează plata lui.

Avalul în gaj este actul prin care împrumutatul dă drept gaj bancherului său efecte de comerţ cărora le garantează plata prin andosare.
 
Avans asupra mărfurilor =  credit deschis de un bancher şi garantat printr-un drept de gaj asupra mărfurilor sau titlurilor (valorilor mobiliare) aparţinând clientului. Se mai numeşte Credit Lombard.
 
Avans în cont curent =  acordarea de către un bancher clientului său a unui credit până la concurenţa sumei pentru care acesta în urmă şi-a deschis contul curent. Se mai numeşte overdraft.
 

Google
www  www.profituri.ro

[Home] [Calivita] [Francize] [Web] [Comert Electronic] [Afaceri] [Afaceri Agricole] [Dictionare] [Amway]

COPYRIGHT  © 2006 - Toate drepturile rezervate.