Coada soricelului
Achillea Millefolium
Fam. Compositae
Planta creste pe marginea
drumurilor si pe locuri necultivate. In Banat i se mai spune alunele,
datrorita credintei ca ar vindeca alunitele de pe fata oamenilor. In
alte parti ale tarii se umeste sorocina. De la ea se folosesc florile
- Flores Millefolii - si planta cu frunze si flori - Herba Millefolii.
Datorita continutului in ulei volatil, bogat in azulen,
coada-soricelului are proprietati puternic antiseptice, apropiindu-se
de cele ale musetelului.
Se recomanda in diferite afectiuni ale stomacului si intestinelor, ca
eneterocolite si gastrite. Calmeaza colicile stomacale, ajuta la
eliminarea gazelor si restabileste pofta de mancare.
Infuzia de coada-soricelului are si o actiune stimulenta supra
ficatului, marind secretia biliara, calmand in acelasi timp spasmele
care dau colicile hepatice. Avand si un principiu amar (achileina),
care se gaseste in cantitate mai mare in frunze, are proprietati
tonice si stimulatorii asupra apetitului. Se recomanda in stari
alergice.
Ceaiul de coada-soricelului influenteaza in bine menstruatia
neregulata, avand proprietatea de a regla hemoragiile abundente si
calma durerile. Pentru hemoroizi se recomanda un amestec de
coada-soricelului cu funze de uzica, din care se dau 2-3 ceaiuri pe zi.
In caz de constipatie se adauga si coaja de crusin.
O infuzie mai concentrata facuta din 10 g planta la 100 g apa
ajuta la eliminarea viermilor intestinali. Ceaiul se bea dimineata pe
stomacul gol.
In cura de primavara ajuta la curatarea sangelui.
In tuse si bronsita, in anumite stari nervoase, in boli ale
vezicii urinare, ceaiul de coada-soricelului aduce o stare de
imbunatatire.
Ceaiul se prepara prin infuzie din 1-2 linguri de planta la 500 g apa.
Se bea in cursul unei zile.
Coada-soricelului intra in compozitia urmatoarelor ceaiuri:
antiastmatic, gastric, hepatic, contra colicilor, anticolitic,
diuretic si laxativ-antihemoroidal.
Extern, se foloseste sub forma de bai sau comprese, cu efecte
calmante, antiinflamatoare si dezinfectante in arsuri, diferite plagi
purulente, exeme zemuinde, hemoroizi, ulcere varicoase si abcese
dentare. Are proprietatea de a regenera tesuturile. Pentru bai se
utilizeaza: 30-60 g planta la 1 l de apa. Aceasta insusire se mareste
prin: adaugarea de radacina de tataneasa. Compresele cu acest ceai
calmeaza tenurile inrosite si iritate.