Odata cu raspandirea web-ului si atingerea unei mase critice de
utilizatori, firmele cu activitate de comert, analistii, specialistii in
marketing s-au gandit ca merita investit efort in punerea la punct a unor
tehnologii care sa transforme surferii web in potentiali clienti. Initial,
siturile web ale acestor firme contineau doar informatii de contact,
oferte promotionale sau chiar cataloage de produse sub forma unor pagini
HTML statice. Lansarea unei comenzi de cumparare a unor produse se putea
face eventual via fax, telefon sau email.
Totul era ok, doar ca pentru a
putea intra in posesia produselor, clientul trebuia sa plateasca
contravaloarea produselor comandate iar banii sa parcurga drumul de la
client la comerciant (vanzator). Plata se facea de regula prin mecanismele
clasice, catre un cont deschis de comerciant la o banca; presupunea
deplasarea clientului la sediul unei institutii cu profil bancar pentru a
depune banii si pentru initia transferul acestora in contul
comerciantului. In functie de politica adoptata de comerciant pentru a
demara procesul de livrare a produselor catre client acesta cerea sau nu,
confirmarea efectuari plati prin fax. Fie ca se folosea o retea de
distributie proprie, fie ca se apela la un serviciu postal specializat
(posta rapida, DHL, etc), teoretic aceasta ultima faza era cea mai lunga.
As putea spune ca pana acum, in mare, am creionat modalitatea in care se
desfasoara comertului la distanta in prezent, in Romania. Cu doua
amendamente:
(1) Exista inca putine situri web de comert care permit vizualizarea
on-line a cataloagelor de produse si lansarea comenzilor; informatia ca un
anumit comerciant ofera un anumit produs este obtinuta telefonic si/sau pe
baza unei reclame in mass-media; si
(2) Din pacate, in Romania, in multe cazuri nu livrarea produsului prin
posta catre beneficiar dureaza cel mai mult, ci tocmai transferul banilor
catre comerciant; aceasta situatie se intalneste mai frecvent la
cumpararea de produse/ servicii din afara Romaniei, caz in care multe din
bancile romanesti nu se "grabesc" sa faca plata in timp mai scurt de 30
zile.
Cu riscul de a fi contrazis, (chiar m-as bucura sa primesc mesaje de
acest gen din partea reprezentantilor unor banci care activeaza pe piata
romaneasca!), voi afirma ca alaturi de incoerenta legislativa si implicit
fiscalitatea ridicata, principala frana in dezvoltarea mediului de afaceri
din tara este tocmai lipsa de eficienta a serviciilor bancare romanesti.
Mai exact, lipsa unor solutii de e-banking cu adevarat functionale sau a
unor alternative care pot minimiza interactiunea dintre functionarul
bancar si contabilul care realizeaza interfata unei firme cu
banca.
De exemplu, ce frumos ar fi daca din ce in ce mai multe
banci romanesti ar investi in solutii informatice care sa aiba drept scop
oferirea unor servicii de calitate clientului, minimizand birocratia
specifica care presupune: completarea unor formulare tipizate, deplasarea
la sediul bancii, stat la coada la ghiseu, verificat/re-verificat
documentele (descoperit greseli, refacut dcumente) etc. Si asta in cadrul
unui program de lucru cu publicul de 4 ore/zi (8:00 -12:00) la majoritatea
bancilor. Ori succesul in afaceri presupune sa ai informatii de ultima
ora, sa iei decizii corecte pe baza acestora si ? ceea ce ne intereseaza
pe noi in acest articol sa te misti rapid, sa poti face rapid plata
care-ti permite sa intri in cel mai scurt timp posibil in posesia
produselor dorite.
Daca inca n-am auzit de implementarea vreunui sistem de distributie
bazat pe teleportare, prin care cumparatorul sa intre instantaneu in
posesia bunurilor comandate, am auzit in schimb de comert electronic si de
posibilitatea de a face plata on-line utilizand un card de credit. Solutia
este functionala si a fost implementata cu succes in majoritatea tarilor
avansate.
Inainte de a vedea cum se deruleaza o operatie de plata electronica sa
integem putin contextul in care ne aflam.
Ce este comertul electronic?
O definitie succinta si larg acceptata este urmatoarea: Comertul
electronic (e-commerce, pe scurt EC) este acea maniera de a conduce
activitatile de comert care foloseste echipamente electronice pentru a
mari aria de acoperire (locul in care se pot afla potentialii clienti) si
viteza cu care este livrata informatia.
EC ofera oportunitatea de a comercializa produse in intreaga lume,
sporind numarul de potentiali clienti in primul rand prin eliminarea
barierelor geografice dintre clienti si comercianti. Pentru intelege care
este rolul si locul comunicatiilor si solutiilor informatice (IT) intr-un
astfel de mecanism, sa studiem putin arhitectura unui sistem EC.
Arhitectura unui sistem de comert electronic.
Pentru a construi un
sistem de e-commerce, din punct de vedere arhitectural este nevoie de
colaborarea a patru componente (subsisteme electonice/informatice)
corespunzatoare urmatoarelor roluri:
(a) Client. Un echipament, clasic un PC, conectat direct (via un
ISP) sau indirect (o retea a unei corporatii) la Internet. Cumparatorul
foloseste acest echipament pentru a naviga si a face cumparaturi.
(b) Comerciant. Sistem informatic (hard & soft), situat de
regula la sediul comerciantului, care gazduieste si actualizeaza catalogul
electronic de produse disponibile a fi comandate on-line pe Internet.
(c) Sistemul tranzactional. Sistemul informatic (hard &
soft) responsabil cu procesarea comenzilor, initierea platilor, evidenta
inregistrarilor si a altor aspecte de business implicate in procesul de
tranzactionare.
(d) Dispecer plati. (Payment Gateway). Sistem informatic
responsabil cu rutarea instructiunilor de plata in interiorul retelelor
financiar-bancare, cu verificarea cartilor de credit si autorizarea
platilor; acest sistem joaca rolul unei porti care face legatura dintre
reteaua globala Internet si subreteaua financiar-bancara (supusa unor
cerinte de securitate sporite), poarta prin care accesul este controlat de
un "portar" (gatekeeper); pe baza informatiilor specifice cartii de credit
(tip_card, nr_card) din instructiunile de plata "portarul" redirecteaza
informatia catre un centru de carduri (CC - un server certificat in acest
scop si agreat de banca emitenta); in acest loc este identificata banca
care a emis cardul iar instructiunile de plata sunt trimise mai departe
catre serverul acestei banci conectat in reteaua interbancara; odata
informatiile ajunse in reteaua bancii cu care lucreaza cumparatorul, sunt
efectuate (automat) o serie de verificari privind autenticitatea si soldul
disponibil in contul cardului implicat in tranzactie; in functie de
rezultatul acestor verificari, banca decide fie efectuarea platii
(transfer bancar - catre contul comerciantului care poate fi deschis la
orice alta banca), fie refuza sa faca aceasta plata. In ambele cazuri,
rezultatul deciziei (confimare plata sau refuz) este trimis in timp real,
parcurgand acest lant de servere in sens invers, catre client. Cu alte
cuvinte, in cateva secunde cumparatorul afla daca banca sa a operat plata
sau nu.
Odata acestea spuse, e bine sa mai facem precizarea ca pe baza acestor
patru componente de baza s-au implementat diverse arhitecturi de comert
electronic. Unele combina mai multe componente intr-un singur (sub)sistem
informatic, pe cand altele implementeaza separat fiecare componenta in
parte (cazul reprezentat in figura 1 "Arhitectura unui sistem de
e-commerce").
Pentru definirea arhitecturii, proiectantii de sisteme EC fac o
proiectare de ansamblu a sistemului pe baza unei selectii a principalelor
cerinte/functii ale unui sistem EC. Detalii cum ar fi, de exemplu, functia
de agregare care permite asamblarea articolelor intr-o comanda completa
sunt lasate pe seama proiectarii de detaliu. Decizia de a integra aceasta
functie de agregare la nivelul componentei client, comerciant sau
tranzactionale se va lua in functie de cerintele specifice ale fiecarei
implementari in parte. Important este insa ca in cazul unui sistem de EC,
ca de altfel in cazul oricarui sistem complex, arhitectura sa fie clar
definita la toate nivelele de detaliu.
Pentru a asigura succesul pe termen lung al unui proiect de e-commerce,
arhitectura acestuia trebuie proiectata cu grija tinand cont de toate
aspectele de business cu care se va confrunta sistemul, lasand totodata
portite care sa permita adaptarea sa in timp, pe masura ce apar noi
provocari iar tehnologiile evolueaza.
Plati electronice - notiuni elementare
Una din principalele provocari cu care se confrunta comerciantii
detailisti (retail) atunci cand doresc sa implementeze un sistem de comert
electronic este furnizarea un mecanism de plata comod, perceput ca
suficient de sigur si usor de integrat intr-un sistem de tranzactii
comerciale on-line. Multe solutii pentru aceasta problema au fost propuse
sau chiar sunt utilizate astazi. Insa nici una nu a dobandit larga
acceptare de care se mai bucura inca bancnota de hartie sau moneda de
metal. Comertul electronic va putea evolua dincolo de un anumit nivel doar
atunci cand consumatorii obisnuiti vor percepe un mecanism de plata
electronica ca fiind la fel de sigur ca plata cu banii jos ("cash") de
astazi.
Plata prin Internet.
De indata ce a pus in exploatare un sistem de vanzari on-line,
comerciantul va putea vinde 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana si asta
peste tot in lume; pe unde a ajuns Internet-ul, desigur. Mai mult,
cumparatorii si potentialii clienti vor avea acces la informatii de ultima
ora referitoare la produse, servicii, preturi sau disponibilitatea
acestora. Ca acest scenariu sa devina cu adevarat realitate, comerciantul
va trebui sa se asigure ca sistemul informatic pe care-l implementeaza va
fi disponibil non-stop si in tot acest timp el va opera: gestiunea
comenzilor, facturarea, procesarea platilor si remiterea banilor.
Solutii de plata in timp real.
Cu exceptia cazului in care comerciantul isi desfasoara activitatea pe
principiul "banii jos" sau foloseste alte metode de plata off-line,
obtinerea banilor rezultati in urma unei vanzari on-line presupune o serie
de procese de interactiune cu banci sau alte institutii financiare.
In prezent, platile cu ajutorul cartilor de credit (credit card),
banilor electronici (e-cash), cecurilor electronice sau al cardurilor
inteligente (smart card) sunt principalele metode de plata folosite in
comertul electronic. Din punct de vedere arhitectural, metodele de plata
pot fi integrate la nivelul "comerciantului" - in sistemul informatic al
acestuia, sau oferite in regim outsource de un furnizor de servicii de
comert (CSP - Commerce Service Provider) care va gestiona/intermedia
platile de la terti.
Credit card.
In ciuda unor campanii promotionale de anvergura derulate in occident,
cu exceptia cartilor de credit nici una din noile metode de plata
promovate nu a atins masa critica. De fapt, previziunile unor consultanti
de specialitate din domeniu prognozeaza ca pana in 2002 cartile de credit
vor ramane mijlocul de plata preferat pentru 99% din cumparaturile
on-line. Tranzactiile on-line care folosesc plata cu carduri sunt
protejate criptografic, iar modalitatea concreta de criptare asigura
faptul ca numai banca sau furnizorul de servicii pentru carduri de credit
va putea vedea numarul cartii de credit, nu si comerciantul. Cu doar
cativa ani in urma scepticii sustineau ca foarte putini clienti vor fi
dispusi sa ofere on-line informatii referitoare la propriul card de credit
(numarul acestuia). Realitatea de astazi, cand multe din cele mai populare
situri de comert electronic accepta doar plata cu card de credit, vine sa
ne arate ca acestia s-au inselat.
Care sunt cerintele?
O parte din proces implica incheierea unor aliante/contracte cu
institutii financiare, in timp ce din punct de vedere tehnic presupune
utilizarea unor tehnologii avansate de criptare si autentificare pentru
securizarea mesajelor trimise via Internet. Unul din primii pasi pe care
trebuie sa-l faca comerciantul este sa-si deschida un cont la o banca care
ofera servicii de tranzactionare on-line bazate pe carduri. Costurile pe
care va trebui sa le suporte comerciantul includ o parte fixa,
reprezentata de costul achizitionarii sau inchirierii echipamentelor si
softului aferent necesare realizarii comunicarii securizate cu banca (de
exemplu, implementarea unui firewall este obligatorie), precum si costuri
variabile rezultate in urma comisioanelor precepute de banca/tranzactie.
De regula institutia financiara impune un volum minim de
tranzactii/luna (cost variabil minim acceptat), percepand o suma minima pe
care comerciantul o plateste indiferent de numarul de tranzactii pe care
le deruleaza on-line. In schimb, poate fi avantajos pentru comerciant sa
apeleze la o agentie de carduri care ofera servicii de tranzactionare
on-line. Datorita volumului mare de tranzactii pe care aceste agentii le
deruleaza, pot obtine discounturi semnificative de la banci si in
consecinta au oferte mai tentante pentru clienti - societati comerciale
care doresc sa-si puna o parte din business on-line.
Furnizori de servicii.
Ca alternativa la implementarea unui sistem propriu, comerciantul web
poate apela la furnizori de servicii de plata (PSP) sau la furnizori de
servicii de comert (CSP). In stadiul actual de dezvoltare al comertului
electronic, o parte din banci au adoptat o atitudine proactiva in ceea ce
priveste serviciile de e-banking, altele fiind inca reticente. Pe de alta
parte, inainte de a acorda statutul de comerciant, bancile pot cere, in
special societatilor comerciale mai mici, sa depuna o suma de bani intr-un
cont colateral drept garantie pentru serviciile ce vor fi oferite. PSP-ul
actioneaza ca intermediar intre comerciant si posesori de carduri oferind
servicii de autorizare si plata on-line. El beneficiaza de conexiuni
integrate on-line cu bancile care autorizeaza platile si realizeaza
automat transferul banilor. Poate conferi clientilor statutul de
comercianti web, negociaza cei mai buni termeni contractuali pentru
acestia si de regula le furnizeaza API-ul necesar pentru a-si integra usor
in propriul sit web functiile de procesare a cardurilor de credit.
Apelarea la PSP-isti (puteti face analogia cu ISP-isti existenti
in tara) este o solutie sigura si multe banci prefera sa lucreze cu
acestia, fiind mai usor pentru ele sa autorizeze un numar mai mic de
clienti mari care pe deasupra preiau si sarcina de securizare a platilor
derulate de societatile cu care lucreaza. Pe langa o calitate mai buna a
serviciilor oferite clientilor (societati comerciale, SC), cum ar fi
suport tehnic permanent sau eliminarea unei parti semnificative a
birocratiei specific bancare, PSP-istii mai au un atuu: credibilitate
financiara dovedita in fata bancilor ca urmare a unei relatii de mai lunga
durata cu acestea, aspect extrem de important care lipseste de regula
societatilor comerciale mai tinere - potentiali clienti. Alt avantaj pe
care-l pot oferi PSP-isti este pachetul integrat de servicii multi-card
(au contracte cu mai multi furnizori de carduri), multi-bancare (opereaza
cu mai multe banci) si multi-moneda (conversia automata intre monedele
diverselor tari), si chiar un comision/tranzactie mult mai mic decat cel
oferit de o banca.
Functionarea sistemului de plata bazat pe carduri.
De indata ce comerciantul si-a deschis contul bancar cerut si a
finalizat implementarea sistemului informatic care-l conecteaza la
institutiile financiare sau PSP, el poate incepe activitatea de comert
electronic. Dupa ce un client care navigheaza pe situl web al
comerciantului alege produsele dorite si le depune in cosul virtual de
cumparaturi (shoping cart, de fapt cart=carucior), cumparatorul este pus
in legatura on-line cu PSP-ul care-i va cere informatiile necesare pentru
procesarea platii: tipul cardului, numarul acestuia, numele proprietarului
si data expirarii cardului.
Odata obtinute aceste informatii, platforma de e-comert de la PSP le
transmite mai departe agentiei de carduri cu care lucreaza, impreuna cu
suma totala de plata, taxa de comision/tranzactie, numarul de cont al
comerciantului si tipul tranzactiei dorite. Din acest moment tranzactia
urmeaza calea obisnuita a oricarei tranzactii cu card de credit.
Informatia este criptata si trimisa de catre procesorul de plati (PP) prin
intermediul unei linii securizate de comunicatie catre un sistem de
facilitati integrate numit "interchange network procesor" (INP, procesor
retele interschimb), fiecare marca (brand) de card de credit urmand a fi
procesata de un INP distinct.
INP comunica pe o linie securizata cu banca comerciantului care, la
randul ei, contacteaza banca cumparatorului (cea care a emis card-ul
folosit de client) pentru a verifica daca fondurile sunt disponibile. In
caz afirmativ, tranzactia se finalizeaza si banca comerciantului trimite
un "cod rezultat", sub forma unui numar de verificare catre PSP. PSP
trimite mai departe acest cod catre softul care mijloceste cumparaturile
(shoping cart software) care proceseaza datele (pastrand printre altele un
jurnal al tranzactiilor) si anunta apoi clientul ca tranzactia s-a
efectuat cu succes sau a esuat. Totul se intampla in interval de cateva
secunde. Vezi si figura 2.
Securitatea. Unul din principalele impedimente care au temperat rata de
crestere a activitatilor de comert electronic este legat de securitate.
Esenta problemei consta in faptul ca in mod normal mesajele de posta
electronica sunt expediate necriptate. Cu alte cuvinte oricine le
intercepteaza, poate citi continutul fara probleme. Din acest motiv si
retinerea utilizatorilor in a-si trimite detaliile referitoare la propriul
card de credit prin e-mail.
Cum sunt protejate atunci numerele de identificare ale cardurilor si
tranzactiile? Tranzactiile dintre situl web al comerciantului si
cumparator sunt criptate folosind tehnologia SSL (Secure Socket Layer).
Astfel se elimina posibilitatea ca un intrus sa obtina numarul cardului,
presupunand ca el intercepteaza datele astfel criptate. Aceasta tehnologie
prezinta insa si o deficienta si anume: SSL nu permite comerciantului sa
se asigure ca persoana care foloseste cardul intr-o tranzactie este chiar
detinatorul acestuia. Similar, SSL nu ofera nici o cale prin care clientul
sa afle daca situl web al comerciantului este cu adevarat autorizat sa
accepte plata cu carduri si ca nu este doar un sit pirat (fake) proiectat
doar in scopul de a colectiona date despre astfel de carduri.
Pentru a rezolva aceasta problema, MasterCard si Visa promoveaza SET
(Secure Electronic Transaction), o tehnologie mai sigura dezvoltata prin
conjugarea eforturilor mai multor companii interesate. SET rezolva
problema autentificarii prin asignarea unor certificate digitale atat
clientului cat si comerciantului. Mai mult, SET ofera securitate sporita
fata de cea existenta astazi pe piata comerciala traditionala. In loc de
a-i oferi comerciantului acces la numarul cardului, SET il encodeaza de o
maniera care asigura faptul ca doar consumatorul si institutiile
financiare au acces la el.
Fiecare dintre actorii implicati intr-o tranzactie (comerciant, client
sau institutie financiara) foloseste certificatul SET privat, care joaca
si rol de identificare, in conjunctie cu cheile publice asociate
certificatelor ce identifica pe ceilalti actori. In practica, un tert
ofera serviciul de a furniza certificate digitale institutiilor financiare
care emit carduri iar institutia financiara ofera certificate digitale
clientilor sai, detinatori de credit carduri. Cat priveste comerciantul,
procesul este similar: in momentul efectuarii unei cumparaturi on-line,
inainte de a se face vreun schimb de date, softul care integreaza
tehnologia SET valideaza identitatea comerciantului si a detinatorului
cardului; procesul de validare consta in verificarea certificatelor
digitale emise de furnizori de servicii autorizati (terti).
(Nota: Mai multe detalii legate despre securitatea comunicatiei puteti
gasi intr-un articol din Net Report, Nr 100, pag 67-69)
Pe masura ce apar noi mijloace de plata mai eficiente si totodata mai
complexe, altele decat credit cardurile, incepe sa se simta din ce in ce
mai acut nevoia de a apela la consultanta si la serviciile oferite de
firme specializate (PSP, CSP etc). Multe institutii finaciare prefera sa
apeleze la serviciile unor astfel de firme decat sa renunte la oferirea de
servicii bazate pe mijloace moderne de plata (electronice) sau decat sa
apeleze la outsourcing semnificativ. Pentru comercianti, fie ei mari sau
mici, recomandabil este sa apeleze la outsourcing oferit de firme
specializate iar ei sa-si concentreze eforturile pe activitatile pentru
care dispun de competentele necesare: management si activitati curente.
Concluzii
Cu acest articol am incercat sa va prezint un model care sper sa va
ajute sa intelegeti mecanismul de plati electronice privit din perspectiva
comertului electronic: componente, actorii implicati, cerinte, modul de
functionare si chiar o ponderare a costurilor. Daca in casetele
explicative ce insotesc articolul prezint o solutie (practic mai multe
solutii bazate pe Payflow Pro) software ce permite integrarea mecanismului
de plata electronica intr-un sit de comert electronic, navigand pe web pe
la link-urile recomandate veti vedea ca exista multe alte produse
software, solutii sau servicii la care ati putea apela.
Faptul ca exista deja mai multe situri romanesti cu magazine virtuale,
si ca doar unul dintre ele implementeaza si mecanismul de plata bazat pe
carduri (pe moment doar pentru comenzi din afara tarii) este elocvent. Cea
mai importanta frana este reticenta bancilor romanesti si lipsa
reglementarilor legislative legate de comertul electronic (semnatura
digitala, certificate digitale, etc). Din surse oficiale, vezi interviul
cu domnul ministru Nica din numarul anterior al revistei, avem promisiunea
ca problema reglementarilor va fi rezolvata rapid. Ramane ca in ceasul al
12-lea, acum cand din punct de vedere tehnologic incepe sa se vorbeasca
deja de "mobile commerce" si m-payments (plati efectuate de pe echipamente
mobile: telefoane mai inteligente, Palm-uri etc), si cei care conduc
destinele bancilor romanesti sa constientizeze potentialul oferit de acest
nou tip de comert si sa vina in intampinarea furnizorilor de servicii de
plata, asteptati si ei sa apara pe piata romaneasca.
Si o sugestie... Poate ca o prioritate pe care si-ar putea-o asuma
guvernul Romaniei in colaborare cu Banca Nationala si Asociatia Bancilor
din Romania ar fi sa atraga pe piata romaneasca unul sau mai multi
furnizori de servicii de plata electronica, de talie mondiala. Dat fiind
faptul ca in prezent bancile straine si furnizorii (internationali) de
servicii specializate refuza inca sa deruleze plati cu carduri emise de
banci romanesti, un prim proiect pilot ar avea ca scop crearea unei
infrastructuri de plati electronice care sa interconecteze principalele
banci romanesti, cu care lucreaza administratia (centrala si locala -
colectorii de taxe si impozite) si furnizorii de servicii vitale (apa,
curent, energie, [tele-]comunicatii) si prin intermediul careia, ulterior,
de la terminale inteligente amplasate in locuri publice, orice cetatean
sa-si poata achita darile si facturile lunare.
Mijlocul de plata propus: cardul inteligent (smartcardul). Si asta
pentru ca pornim aproape de la zero intr-un domeniu in care putem invata
si din experienta altor tari. De exemplu, americanii, constienti de
utilitatea folosirii smartcard-urilor estimeaza costul inlocuirii
operatiunilor bazate pe credit card cu cele bazate pe carduri inteligente
la ? zeci de miliarde de dolari. Limitandu-ne doar la automatele bancare
(ATM) care evident nu stiu sa lucreze cu smartcard-uri, va dati seama cate
ar trebui inlocuite in SUA? Noi cate avem in tara ?
