Gaj

(Pledge)

Activ financiar, cum ar fi un instrument financiar sau o polita de asigurare de viata cu valoare de rascumparare, apartinand unui debitor, care este oferit creditorului drept garantie ca acesta isi va onora obligatiile de plata fata de creditor.

Termenii pledge si hypothecate sunt sinonimi deoarece nici unul nici celalalt nu implica transferul dreptului de proprietate asupra activului. In cazul in care debitorul nu isi indeplineste obligatiile de plata fata de creditor, acesta din urma are dreptul de a vinde activul oferit drept garantie pentru a-si recupera principalul si dobanda aferenta, precum si cheltuielile de vanzare.

Garajul

(Garage)

Una din zonele de tranzactionare, de mici dimensiuni, aflate chiar langa ringul principal de tranzactionare al NYSE.

Garantia de plata a emitentului

(Full faith and credit)

La emisiunile de obligatiuni municipale, expresie ce semnifica garantarea efectuarii platilor dobanzii si principalului aferente unei emisiuni cu intreaga putere fiscala si capacitate de indatorare a emitentului.

Garantie

(Warrant)

Instrument financiar care confera detinatorului sau dreptul de a cumpara un anumit numar de actiuni la un pret predeterminat. De exemplu, o garantie poate conferi detinatorului sau dreptul de a cumpara 5 actiuni XYZ la un pret de 25$ per actiune pana la 1 octombrie 2004. Spre deosebire de drepturi (rights), care de asemenea confera dreptul de a cumpara actiuni comune, garantiile au un pret de subscriere mai mare decat pretul pietei la momentul emiterii si au o durata de viata de cativa ani. Garantiile sunt emise de regula impreuna cu o emisiune de actiuni sau de obligatiuni ca bonus pentru a creste vandabilitatea emisiunii. Garantiile sunt instrumente financiare transferabile si pot fi calificate drept valori mobiliare de catre autoritatile pietei de capital. Ele se tranzactioneaza la bursele mari.

Garantie

(Security)

Colateral oferit de un debitor unui creditor pentru a garanta un imprumut. De exemplu, garantia care sta la baza unui imprumut ipotecar este locuinta cumparata din acel imprumut.

Garantie

(Guarantee indemnity)

(1) Document in baza caruia garantul este raspunzator de neplata unei datorii sau de neindeplinirea unei obligatii de catre o parte la un anumit contract. Un astfel de garant isi asuma o responsabilitate de gradul doi, prin aceea ca se obliga sa plateasca creditorului suma datorata doar in caz ca debitorul nu o face el insusi. Garantul nu poate beneficia de nici un fel de avantaj de la debitor sau creditor, in baza contractului dintre acestia. (2) Document in baza caruia o terta parte denumita garant care, de regula, este o companie de asigurari, se obliga sa plateasca despagubiri, deci sa suporte pierderea inregistrata de una din partile unui contract la care ea nu participa direct. Un astfel de garant isi asuma o responsabilitate de gradul unu, adica plateste in locul debitorului care este scos din cauza.

Garantie perpetua

(Perpetual warrant)

Garantie fara data de expirare.

Gradul de indatorare

(Debt-to-equity ratio)

Raportul intre imprumuturile pe termen lung si fondurile furnizate de catre actionari. Acesta este o masura a levierului financiar - utilizarea banilor imprumutati pentru a mari rentabilitatea generata de catre capitalul actionarilor. O valoare mare a acestui raport indica o politica de finantare foarte agresiva, ceea ce inseamna castiguri foarte volatile. O valoare mica a acestui raport indica o politica de finantare conservatoare si un risc scazut, existand posibilitati reduse de a se obtine pierderi mari sau castiguri mari.

Grafic bara

(Bar chart)

In analiza tehnica, grafic ce reprezinta evolutia pretului -de obicei a pretului unei actiuni- prin intermediul unor bare verticale pe care sunt marcate toate preturile semnificative (pretul minim, pretul maxim, pretul de deschidere si pretul de inchidere) ale fiecarei zile de tranzactionare pentru o anumita perioada. Un grafic bara indica trendul unei actiuni sau al pietei in general pe o perioada de cateva zile, saptamani, luni sau ani.

Grafic de inversare

(Reversal pattern)

In analiza tehnica, este o formatiune grafica ce indica un minim sau un maxim al pietei. O astfel de formatiune grafica ce apare, de regula, in urma unei miscari principale a pretului unei actiuni, sau a pietei in general, indica faptul ca investitorii ar trebui sa-si ajusteze pozitiile pentru a beneficia de urmatoarea modificare a directiei de evolutie a pretului. Formatiunea grafica cap-si-umeri este un exemplu de grafic de inversare.

Grafic punct si valoare

(Point and figure (P&F) chart)

In analiza tehnica, este un grafic in care sunt inregistrate doar variatiile semnificative ale valorii unei valori mobiliare sau ale unui indice al pietei. Pe axa verticala este reprezentat pretul, dar spre deosebire de toate celelalte grafice, pe axa orizontala nu este reprezentata nici o variabila. Inregistrarile intr-un grafic punct si valoare sunt facute doar daca variabila analizata se modifica cu o valoare predeterminata, de exemplu un punct sau doua puncte. Cresterile pretului sunt marcate cu „x-uri“, iar scaderile sunt marcate cu „0-uri“. Cel care construieste un grafic P&F trebuie sa stabileasca valoarea casetei graficului, precum si valoarea cu care trebuie sa varieze variabila respectiva pentru a putea fi inregistrata pe grafic. De exemplu, in cazul unui contract futures pe porumb se poate construi un grafic P&F care sa inregistreze doar variatiile de un cent per bushel ale pretului, fiecare caseta reprezentand insa un sfert de cent. Astfel, se va inregistra un „x“ numai daca pretul creste cu un cent, dar pentru a reprezenta variatia de un cent a pretului se vor completa patru casete.

Greveyard market

(Greveyard market)

Piata in scadere pe care vanzatorii se confrunta cu mari pierderi, in timp ce cumparatorii potentiali isi pastreaza banii pana cand piata devine si mai atractiva (preturi din ce in ce mai mici).

Gridlock

(Gridlock)

Pe piata contractelor futures, situatie in care activitatea de tranzactionare scade ca intensitate sau inceteaza. Spreadul intre cerere si oferta este foarte mare, iar volumul tranzactiilor este foarte mic sau egal cu zero.

Grup de vanzari

(Selling group)

Grup de dealeri care au fost desemnati de catre managerul unui sindicat de distribuire sa actioneze ca agent pentru distribuitori in vanzarea unei emisiuni noi de instrumente financiare transferabile sau intr-o distribuire secundara. Ei sunt recompensati cu o parte din spread denumita concesiunea vanzarii. Ei nu-si asuma nici o raspundere financiara pentru partea nevanduta, dar nici nu participa la profitul obtinut din partea ramasa sindicatului.

 

Google
www  www.profituri.ro

[Home] [Produse Calivita] [Boli Afectiuni] [Marturi] [Articole Calivita] [Idei de afaceri] [Francize] [Web] [Comert Electronic] [Afaceri de Succes] [Contracte] [Ponturi] [Bani de buzunar] [Afaceri] [Afaceri online] [Afaceri Agricole] [Dictionare] [Despre Yahoo Messenger] [Scnetromania.com/gratuit] [Contact]

COPYRIGHT  © 2006 - Toate drepturile rezervate.