|
|
|
Franciza cu gust Comess Group, proprietarul francizelor Cantina Mariachi si Bazzar, restaurante cu specific mexican si respectiv mediteranean, cu influente orientale, si-a anuntat intentia vinzarii acestor francize in Romania. Grupul are unitati deschise in Spania, dar si pe piata internationala, avind in anul 2004 aproximativ 160 de locatii si un profit de 54 de milioane de euro. „Recunoscut drept cel mai bun restaurant mexican din Europa, Cantina Mariachi imbina mincarea gustoasa, preparata dupa retete mexicane, cu atmosfera caracteristica acestei tari. Primul restaurant a fost deschis in 1993, dezvoltarea fiind una constanta“, afirma reprezentantii ThinkBig Franchise Consultants, potrivit site-ului smartfinancial.ro. Investitiile, de la 130.000 de euro In ceea ce priveste cheltuielile necesare in vederea dezvoltarii afacerii, taxa de franciza la Cantina Mariachi este intre 15.000 si 30. 000 de euro, iar investitia globala este de 100.000 de euro. Francizorul trebuie sa aiba si un spatiu de 180-200 mp, in centre comerciale sau in locatii centrale din orase cu peste 50. 000 de locuitori. Bazzar aduce aerul mediteranean, imbinind traditia culinara a popoarelor arabe cu cea a coloniilor europene. Un element esential al restaurantelor Bazzar il reprezinta meniul special cu diferite sortimente de bere si de ceai. Investitorul trebuie sa indeplineasca un numar de conditii pentru a fi acceptat in lantul de francize Bazzar, printre care sa detina un spatiu de aproximativ 140 mp, in orase cu peste 100.000 de locuitori, in zone centrale, sa achite o taxa de franciza de 36.000 de euro, redeventa fiind de 5% din cifra de afaceri. Investitia globala necesara este cuprinsa intre 150.000 si 240.000 de euro. |
COPYRIGHT © 2006 - Profituri.ro - Toate drepturile rezervate.