Mesteacanul
Betula Verrucosa
Fam. Betulaceae
Inca
din vechime, mesteacanul era folosit in tratarea multor boli, incat pe
drept cuvant i se spunea "arborele vietii".
De la mesteacan se intrebuinteaza frunzele, mugurii, coaja si seva. La noi
in tara, in mod curent, se utilizeaza frunzele - Folium Betulae - pentru a
mari diureza.
Frunzele contin saponine, o substanta amara, mucilagii, tanin de
natura pirocatehinica, ulei volatil, un glicozid de natura flavonica (betulina),
zaharoza, rezine etc.
Ceaiul de mesteacan, prin diureza puternica pe care o produce, face sa
se elimine toxinele din corp, stimuleaza schimburile organice, avand in
acelasi timp si o actiune depurativa. Multe boli de piele sunt influentate
in bine de o cura facuta cu acest ceai. Diureza produsa are o actiune
favorabila in reumatism, guta, inflamatii articulare si nefrite cronice.
Se recomanda in formele cardio-renale insotite de edeme si albuminurie,
contribuind la eliminare apei retinuta in tesuturi. Nu provoaca iritatii
ale parenchimului renal. Favorizeaza eliminarea acidului uric si
colesterolului.
Dupa unii autori, ceaiul de mesteacan are proprietatea de a dizolva
piatra la rinichi (litiaza renala). Se recomanda si in boli de ficat.
Infuzia din frunze de mesteacan se prepara in modul urmator: peste 20 g.
frunze maruntite (2-3 linguri) se toarna 200 g. apa clocotita. Se acopera
si se lasa pana se raceste la 40 grade C, apoi se adauga un varf de cutit
de bicarbonat de sodiu care neutralizeaza acidul betuloretinic, deoarece
acesta micsoreaza actiunea diuretica a frunzelor de mesteacan. Dupa 6 ore,
se strecoara si se bea lichidul in doua reprize, la un interval de 4 ore.
Extern, baile cu frunze de mesteacan intaresc radacina parului si
influenteza in bine iritatiile parului.
Cercetarile mai noi arata ca spre deosebire de frunze si muguri, seva
de mesteacan nu are actiune diuretica. Mugurii, datorita uleiului volatil
pe care-l contin, au proprietati antibiotice.
Frunzele de mesteacan intra in compozitia ceaiurilor antireumatic si
diuretic.
