Plamanarica este o planta ierboasa, vivace, inalta de 10-20 cm, acoperita cu peri aspri. In pamant are un rizom negricios, tarator, din care pornesc frunze bazilare si tulpina cu flori. Mai tarziu, dupa trecerea florilor, apar lastari scurti cu rozete de frunze care sunt mari, lung petiolate, cu baza frunzei in forma de inima (cordate), ovale si ascutite la varf. Frunzele de pe tulpini sunt fara codita, prelungindu-se in lungul tulpinii. Pe fata superioara frunzele sunt de culoare verde-inchis, uneori cu pete albe, iar pe cea inferioara verde-inchis-albastruie. Pe ambele fete sunt acoperite cu peri aspri si rari. Florile la inceput sunt rosii, iar spre sfarsitul infloririi devin albastre. Caliciul este format din 5 sepale, unite intr-un tub umflat, acoperit cu peri tari si aspri. Corola este formata din 5 petale unite intre ele, avand aspectul de palnie. La baza petalelor se afla grupe de peri. Infloreste in lunile martie mai. Creste prin paduri umbroase si umede.

Se recolteaza frunzele fara petiol in momentul infloririi plantelor, iar mai tarziu frunzele lastarilor si ale rozetei. Frunzele recoltate recoltate toamna au continutul cel mai mare in substante active (alantoina).

Frunzele se intind in straturi subtiri in incaperi aerisite sau se pot usca in uscatorii cu aer cald la o temperatura de 40 grade C. Din 5-7 kg frunze proaspete se obtine 1 kg produs uscat.

Se foloseste in tuse, bronsite si ca expectorant.
Intern: expectorant, antispastic bronsic, diuretic, analgetic, antidiareic, cicatrizant.

Plamanarica se confunda uneori la recoltare cu mierea-ursului (Pulmonaria mollissima) ale carei frunze sunt de culoare verde deschis, acoperite cu peri mici si desi pe ambele fete, cu aspect catifelat si moi la pipait. Aceasta din urma are un continut mai redus in substante active (alantoina).